CIES Footbal Observatory e un grup de studiu care realizează statistici inedite despre fotbalul mondial. Acest grup de studiu tocmai a publicat mai multe topuri în care apar Dinamo și FCSB.
Într-un clasament al celor mai „neconvenționale” cluburi din Europa, Dinamo e echipa care le-a atras atenția celor de la CIES Footbal Observatory. „Câinii” sunt pe locul 2 în Europa la capitolul jucători crescuți în actualul lot, cu 65,5%, în condițiile în care media din Liga 1 este de doar 17,9%.
Pe locul 1 în acest top este MSK Zilina din Slovacia, care are un procent de 79,2%. Dinamo ia fața astfel cluburilor precum Levski Sofia, Athletic Bilbao sau Dinamo Kiev.
Același grup de studiu a prezentat un alt clasament în care Dinamo apare pe locul 7 la capitolul reprezentat de cele mai tinere echipe din Europa raportat la media de vârstă a campionatului în care joacă.
Formația lui Rednic are o medie de vârstă de 23,78 ani și ocupă locul 7, fiind umată de Farul Constanța, cu 23,94%. Media din Liga 1 este de 26,49 ani. Lideri autoritari în acest top sunt ucrainenii de la FK Mariupol, cu 21,29 ani.
FCSB apare și ea într-un top realizat de CIES Footbal Observatory. E vorba de un clasament al jucătorilor străini care au jucat în ultimul sezon. Roș-albaștrii sunt pe locul 19, cu un procent de 11,1% în comparație cu liga în care evoluează.
Ungurii de la Paksi și spaniolii de la Athletic Bilbao sunt singurele echipe care nu au jucători străini în echipă. Au fost chestionate 473 de cluburi.
„Nu mai aduc jucători străini” – a tot spus Gigi Becali în ultimii ani
Singurii jucători străini din cadrul primei echipe a celor de la FCSB sunt fundașul portughez Vinicius și atacantul croat Ivan Mamut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER